Multumesc de info.

Doamne, tie cum ti-a fost?

Doamne, Tie cum ti-a fost
Cand in Betleem, odata,
Intr-un umil adapost,
Dintr-o fecioara curata,

Intre oamenii saraci,
Fara bogatii si nume,
Intr-un grajd de boi si vaci
Ai venit in asta lume?

Oare cum nu s-a gasit
Niciun loc in lumea mare
Unde tu sa fi venit,
Decat printre animale?

N-a fost, Doamne, nici macar
Un locsor sa te primeasca!
Doar un bou si un magar
Au suflat, sa te-ncalzeasca.

Oare cat au suferit
Blandul Iosif si Maria
Cand fugira in Egipt
Sa te scape de urgia

Care a indoliat
Vechiul Betleem-Efrata,
Cand crudul Irod a dat
Lege-aceea blestemata?

Si apoi, in Nazaret,
Cand munceai la tamplarie,
Ai fost bun si intelept,
Dar c-o grea copilarie

Dar erai multumitor
Si ascultator in toate.
Pe mine de ce ma dor
Neajunsurile toate?

Mai tarziu, din loc in loc
Ai umblat prin Galileea.
Sa-ti pleci capul, niciun loc
N-ai avut. Nici in Iudeea

N-au fost multi, cei ce-au dorit
Sa intri la ei in case
Si nici cei ce te-au iubit,
Ori ti-au spus vorbe frumoase!

Eu, atunci, de ce suspin
Pentru vorbele urate?
De ce cred ca viata-i chin
Si-mi sunt zilele-amarate?

Cum ti-a fost, cand parasit
Ai fost si de cei de-aproape,
Cand cu totii au fugit
Vrand doar viata lor sa-si scape?

Eu de ce sa ma astept
Ca acei de langa mine
Vor avea gand intelept
Si nu vor lovi in mine?

Chinul cat ti-a fost de-amar
Cand Tu, cel fara de vina,
Ai fost dus si la Calvar,
Si-ai plans singur, in gradina?

Pentru ce m-as caina
Ca nimeni nu ma-ntelege,
Cand acel din dreapta Ta
Te-a vandut, si sa te lege

I-a adus pe cei mai rai,
Cele mai cumplite gloate
S-au facut dusmanii Tai
Sa te condamne la moarte!

Oare cat te-o fi durut
Cand cel ce-l serveai la masa,
Te-a vandut cu un sarut?!
Si privirea Ta, duioasa,

Oare cat s-a-nnourat
Cand ai zis: “C-o sarutare
Vinzi pe cel ce te-a creat
Si pe cel ce-ti da iertare?”

Cum ti-a fost , cand tuturor
Le-ai facut atata bine
Si-apoi, acelasi popor,
Cerea “Moarte!” pentru Tine!

Tu ai fost invinuit
Pe nedrept la judecata
Iar eu, care am gresit
Si-s atat de vinovata,

Vreau dreptatea sa mi-o scot
Si s-o flutur sus si tare!
Si ma supar, cand nu pot.
Sa astept, nu am rabdare!

Vreau sa fiu tratata drept,
Chiar si cu recunostinta,
Vreau iubire si respect,
De la cei ce n-au credinta!

Tu, pe cruce, ce cumplit
Sufereai, fara vreo vina.
Si Tatal te-a parasit
Ca noi sa primim lumina,

Ca talharul cel mai rau
Fiu de Dumnezeu s-ajunga!
…Ar fi vrut, de chinul Tau,
Universu-ntreg sa planga!

Nimic, Doamne, n-ai pastrat!
Chiar si sufletul din Tine
“Ti-l dau, Tata!”-ai strigat.
“Sa-l pastrezi in maini la Tine!”

De-as avea-n inima mea
Chiar si-un munte de rabdare,
N-as putea sa fac asa!
Da-mi Tu, credinta mai mare!

Sa m-aseman tot mai mult
Doamne sfant, si eu cu Tine.
Legea dragostei s-ascult,
Nu pe vechiul “eu ” din mine!

Cand mi-e sufletul trudit,
Fa sa nu ma plang pe mine,
Ci privirea sa-mi ridic
Si sa ma gandesc la Tine!

Numai prin puterea Ta
Pot ramane in picioare
Cand imi e inima grea
Si cand sufletul ma doare.

Da-mi tarie, sa-ti raman
Credincioasa, pan’ la urma!
Tu sa-mi fi Pastorul bun,
Iar eu sa-ti raman in turma!

De aceea-n ruga stau
Si strig, Doamne, catre Tine
Sa m-ajuti, Doamne, ca vreau
Sa traiesc si eu ca Tine!

Asta mi-e dorinta mea
Si speranta mea cea mare:
Ca-n imparatia Ta
Sa-ti stau si eu la picioare!

18 aprilie,2009

In ziua-ntai din saptamana

Luca 24

In ziua-ntai din saptamana
‘Nainte de-a se lumina,
Cand noaptea inca se ingana
Cu ziua care va urma,

Niste femei indurerate
De tot ceea ce s-a-ntamplat,
Ieseau grabite din cetate,
Caci dinainte de Sabat

Aveau miresme pregatite;
Uleiuri scumpe, mir curat,
Si alergau neobosite
Spre locul unde-acel bogat,

Zis Iosif din Arimateea,
Un om bun si evlavios,
Il ingropase pe Mesia
Intr-un mormant zidit frumos

Intr-o gradina, nu departe
Afara din Ierusalim.
“Oh! Cine ne va da de-o parte
Piatra? Cum o s-o pravalim?”

Isi ziceau una catre alta
Femeile, cu glas soptit.
“I-asa de grea, cum nu e alta!
Iosif abia s-a opintit

Cu ea, mormantul sa-l inchida,
Dupa ce trupul sfant l-a pus.
Noua cine-o sa ni-l deschida,
Sa ungem trupul lui Isus?”

“O, Doamne sfant, cum de se poate
Sa-ngadui Tu asa ceva?!
Invatatorul si din moarte
Pe Lazar l-a putut scula!

Si-acum, El zace mort in cripta!
Iar noi, nimica n-am facut!
De-aceea inima mi-e fripta!
Ati fost de fata, si-ati vazut

Cum, in durerea cea mai crunta,
Nu s-a gandit la chinul Sau!
Si gandul asta ma framanta!
El s-a rugat lui Dumnezeu

Cu-aceeasi mare bunatate
Si cand era crucificat!
A zis: “Eu Te rog, iarta-i Tata,
Pentru ca ei nu stiu ce fac!”

Macar atat si noi sa facem,
Iubirea sa ne aratam:
Miresme multe sa ii ducem
Si trupul sa-i imbalsamam!”

Asa vorbeau cu-ndurerare
Femeile, pan’ la mormant,
Plangand, cu lacrime amare
Pe cel atat de bun si bland!

Dar iata-ajuns-au in gradina,
Chiar si mormantul l-au zarit!
Dar intr-a zorilor lumina,
Vazura ca-i descoperit!

Piatra cea mare-i rasturnata!
Oare ce s-o fi intamplat??!!
Intrara in mormant de-ndata
Si ochii cand si-au ridicat,

Vazura doua fiinte, care
Erau doi ingeri, imbracati
In haine albe, lucitoare
Si-au zis: “Pe cine cautati?”

“Il cautam pe Domnul, care
A fost aici inmormantat!”
Dar ingerii, tot o-ntrebare
Le-a pus: “De ce v-ati speriat?

Si de ce cautati voi, oare,
Pe Domnul vietii,-adevarat,
Intre cei morti?” Le dete vestea mare:
“Nu e aici! A inviat!

Aduceti-va voi aminte
Cuvintele ce le-a rostit;
Ca va rabda batjocuri multe
Si ca va fi chiar rastignit!”

…Intr-adevar… Asa spusese
Domnul,cand printre ei umbla!
Dar nimeni nu-l intelesese,
Nu concepeau asa ceva!

“Mergeti degraba in cetate
Si duceti vestea tuturor,
Ca n-a fost biruit de moarte!
E viu! Mormantul este gol!”

Femeile , inspaimantate,
Nimic n-au mai putut rosti.
Erau asa uimite toate!
Dar cine le-ar putea opri

In bucuria negraita
Ce sufletul le-a inundat,
S-alerge-atat de fericite
Strigand: “Hristos a inviat!”

Au spus apostolilor totul;
Cum a-nviat Domnul Isus.
[Stateau ascunsi cu toti, in locul
Stiut, in camera de sus.]

Dar n-au crezut ale lor spuse,
Ziceau ca-s basme, vorbe-n vant!
Dar Petru,-apoi Ioan, se duse
In fuga, pana la mormant.

Vazura ca e gol mormantul,
Fasiile de panza,-jos,
Iar intr-o parte, si prosopul
Ce-a fost pe capul lui Hristos.

Abia atunci, ei pricepura
Tot ce le-a spus Domnul Isus;
Ca va-nvia. Asa, crezura
Si vestea, tuturor au spus.

Se duse vestea prin cetate
Caci ucenicii au strigat,
Ei nu s-au mai temut de moarte!
Ziceau: !”E viu cu-adevarat!”

Dar chiar in acea zi, spre seara,
Stransi in odaia cea de sus,
Toti ucenicii stateau iara,
Cand, deodata, chiar Isus

Le aparu la toti ‘nainte
Si “PACE VOUA!”-le-a rostit.
Erau frumoasele cuvinte
Cu care i-a obisnuit!

Le-a spus ca-i El, sa nu se teama!
Precum le-a zis, a inviat!
Apoi, pe nume El ii cheama
Si tuturor le-a aratat

Mainile, care-au fost strapunse,
Ca si picioarele, la fel.
Apoi i-ncuraja, le spuse
Sa nu se-ndoiasca de El!

Ba, a luat si-o-mbucatura
Din fagure, si-un peste fript!
Le-a talmacit si din Scriptura,
Spunand c-asa a trebuit

Sa moara si sa patimeasca
Pentru pacatul lumii-ntregi
Si vina grea sa o plateasca,
Acoperind faradelegi

Cu sangele-i fara de pata
Ce-a curs acolo, la Calvar.
Oricine crede-n El, sa poata
Iertarea s-o primeasca-n dar.

Aceeasi veste vine, iata
Si azi: “Hristos a inviat!”
Primeste-o si tu, de indata
Si zii: “E viu cu-adevarat!”

E viu, si vrea sa locuiasca
La tine-n inima mereu
Viata sa ti-o curateasca,
Sa fii un fiu de Dumnezeu!

Nu te-ndoi si nu ai teama!
Poti fi si tu eliberat!
Apoi mergi , si pe altii cheama
Pe al credintei drum curat!

Ca pretutindeni sa rasune
Salutu-acesta minunat,
Aducator al vestii bune.
“PACE! HRISTOS A INVIAT!”

Si fiecare sa raspunda
Avand de-acum, un trai curat.
In lumea-ntreaga sa se-auda:
“ADEVARAT A INVIAT!”